atipicalme

Bagaj contorsionat, cu haine şi pachete, cadouri, şuete, idei nătruşnice, cochete. Maine plec şi timpul parca stă în loc. Şi parcă n-aş pleca întocmai, pentru că mă întorc de abia la anul. Dorinţe incomplet alcătuite. Merg deci la Budapesta şi tot ceea ce e plănuit e, în mare, timp petrecut cu familia lui. Oare? Oare intimitate va exista, chiar şi pentru discuţii de-ale noastre numai…

De abia aştept să-l văd, mi-e numai teamă că timpul va trece mai repede ca ideile despre cum ar trebui timpul aista petrecut cu el acolo. O da! – năstruşnicie. Va trebui să scriu pe tren ce vreau să fac, si sa-l pun si pe el la fel. Căci numai liste am în cap.

Ianuarie, 2008

E zăpadă şi zi. În cameră este cald, muzică de Sportfreundestiller, iar eu citesc Zahir. Kedvesem scrie un rezumat, ca pe urmă să putem pleca fără grijă pe străduţe în oraş, în căutarea unei ceainării. Azi noapte ningea iar noi ne jucam prin zăpadă şi făceam poze în parcul cu fântână, vizavi de Fashion Street. Parcul cu fântână – acolo unde aproape începuse totul. Adică povestea noastră.

Zahir şi portocaliu în mintea mea zglobie şi momentan ameţită de senzaţii diferite mereu. Şi de data aceasta mă simt în acest oraş foarte comod.. e familiar.

Inventăm mici situaţii şi jucăm roluri mici. Stau pe pat şi citesc cartea lui Coehlo, pentru a-mi înţelege gândurile mele şi ale altora.

Poate că ar fi frumos să vizitez oraşul Zagreb, Croaţia.

“a iubi fără să ai nevoie s-o spui” / “a lăsa deoparte povestea personală” –Zahir, Coehlo.

20 August 2007

Mă îndrept către visul meu, descoperit anul trecut, vis de care sunt atât de aproape. CBS. Şi Danemarca. Sunt cu Julie în aeroport şi aşteptăm să treacă orele până la conexunea spre Copenhaga. Mă gândesc la multe. O avalanşă de gânduri mă răscoleşte în direcţii multiple, în timp ce ploaia torenţială de cealaltă parte a ferestrei uriaşe mă calmează şi mă face să-l doresc pe el mai mult. Am primit un mesaj care mi-a provocat fluturi în stomac şi în toată fiinţa. M-a numit “my lil Danish princessql”. Ce frumos! Avioanele vin şi pleacă în zborul lor nesfârşit. Unele stau, aşteaptă pasageri, apoi decolează normal, lin, ca pe o bandă rulantă spre alte meleaguri. Călătorii şi fusuri orare, oameni diferiţi toţi, speciali, unii grăbiţi, alţii pierduţi şa rândul lor în şirul gândurilor, cu o carte sau cu o pagină dublă de ziar financiar. Eu unde merg? Avionul meu încotro mă va duce? Copenhaga. Cel puţin suntem amândoi pe acelaşi fus orar. Sunt multe provocări, încercări şi noutăţi în faţa mea. Mă îndârjesc parcă şi mai mult să fac tot posibilul pentru a-mi realiza visele.

August, 2007

“Şi m-am uitat la primele stele răsărite pe bolta rece şi căscată a cerului şi am înţeles, într-un alt fel, mai clar, şi mai limpede dacât înainte, că nu doar eu sunt singur stând acolo cu gâtul înţepenit de la atâta privit la lumina moartă a stelelor, ci că suntem singuri şi împreună, Astrid şi cu mine, părăsiţi cu totul în voia noastră şi a fiecăruia.” Linişte în octombrie – J Christian Groendal

Totul pare trcător în gară. Oamenii cu poveştile lor aşteaptă trenuri care vin şi pleacă, anunţate dinainte prin megafon. Soarele zilei, la 1 după amiază, treece prin geamul gării şi îşi uită nonşalant razele pe locomotive. Ceaiul de zmeură se răceşte în minute de veveriţă. Citesc tot Linişte în Octombrie şi visez la prezentul trecut pe care încă îl simt şi care naşte noi dorinţe şi vise. Oare se va împlini? NU vreau să mai fiu curioasă asupra a ceea ce va fi, pentru că se va întâmpla numai în funcţie de ce fac eu şi de ce doresc. El va dori oare aceleaşi lucruri? Nu mai simt copilărie. Simt noutate răscolitoare, intensă. Credinţă că multe se pot întâmpla. De ce ar depinde o fericire cu el? Oamenii din jur devin enervanţi. Grămadă şi voci. Tonuri şi culori. Numai melodia din fundal are o tentă mai cotidiană, care leagă totul din jurul meu într-o realitate melancolică. Mai am de aşteptat o jumătate de oră în gară.

25.01.2008

Mereu sunt fascinată atunci când mă întorc în Scandinavia. Am stat aproape 2 ore în aeroportul Helsinki-Vataa. La aterizare am privit uimită dungi de nori în nuanţe colorate de soare: bleu, alb pufos, gălbui pal, roz, lila; iar dedesubt case presărate cu grijă sau aleatoriu pe un mal ce părea format din insule puse într-un fel una lângă alta, unite prin punţi, înconjurate de apă de culoarea cernelei albastre. Pe urmă am aterizat şi am respirat aer nordic. Am zărit zăpadă pe ici şi colo. Mai târziu am văzut prin ferestrele imense de aeroport ninsoare deasă. Am admirat-o, dar apoi mi-am dorit să se oprească, astfel încât avioanele să poată decola bine.
Am avut multe gânduri azi. Gânduri răzleţe şi bucurii, am văzut oameni calmi, dar obişnuiţi să călătorească mereu. Pe drumuri de aer. Ca şi cum aeroportul ar fi o simplă gară imensă. Mi-am dorit să mă întorc în viitor la Helsinki pentru a vizita oraşul. Din această cauză nici nu am luat suveniruri, decât un magnet pentru mama. Acum decolez spre Copenhaga

+++++++++

Din pagini din ianuarie:

Kornai şi idei, vorbe şi chestii inventate, relaţii la distanţă, îndoieli, culori şterse, dorinţe, vise, întrebări şi răspunsuri, comunicare, bariere, limbi străine, ştiri, shri, flori, poze, plimbări, greşeli, accept, nelinişte