Pagini de caiet (8) Egy óra késik
O oră întârziere. „Egy óra késik.” A spus conductorul in maghiară. Am înţeles după ce a spus. Am mers toată noaptea, singură în compartiment după Alba-Iulia. De aceea nu am dormit prea profund, ci mai mult în etape. În total vreo 4 ore până la Curtici. Nu se vede răsăritul din cauza păturii de nori. Anunţaseră ieri cod galben în România la ploi, dar am avut chiar noroc şi nu prea am avut ploaie azi noapte, decât prin Transilvania.
Drum spre Budapesta, tren călător, care leagănă şi şuiră lin din când în când. Ultima oară de la Budapesta am plecat după minunatul weekend la băi, la Aquaworld. Parcă a trecut atât de mult timp de atunci, asta pentru că s-au întâmplat multe. Acum merg la Budapesta pentru că am job la companie internaţională, nu mai merg în vizită. Este un început miraculos, de care încă nu îmi dau seama. Nu realizez foarte clar încă mai ales faptul că se întâmplă.
Peisaj maghiar către Lökosháza. Case verzi, galbene, albe şi pomi încă în floare. Natura mai miroase a ploaie caldă şi verde. Eu gândesc dor lin de roman şi probabil voi citi restul drumului de trei ore. În lumea mea gândurile se succed într-o melodie de culori. Am început o carte scrisă de un autor suedez – o trilogie faimoasă. E într-adevăr o carte bună, cu suspans şi bucăţi de cultură nordică ce îmi amintesc de Danemarca. Citesc cartea de Stieg Larsson de vreo trei zile, e un ebook, pentru că nu prea am mai cumpărat cărţi în ultima vreme, cu excepţia Shantaram pe care am luat-o din Malmo in martie. Îmi pare rău că nu mi-a încăput în valize să i-o aduc şi lui B, dar i-o voi aduce data viitoare când mai trec pe acasă.
La Lökosháza mi-a cerut iar pasaportul, dar de abia dacă s-a uitat la el. Maghiară. Şi în iPod şi de acum înainte în viaţa de zi cu zi. Prin picuri suavi de ploaie, iarba din gară e uriaşă. Pe margine de cale ferată, ciuntită dinadins să facă loc, ea a crescut pufoasă în trei nuanţe de verde. Trenul tot în gară e şi pe mine mă apucă somnul pe la gene. Văd cum bate vântul şi mă simt copil.
Uite că m-am mutat în alt tren, pentru că trenul cu care am venit pana la Lökosháza rămăsese fără locomotivă. Aştepta un alt tren de la Timişoara. Ne-a controlat şi biletele. Redben van. Sunt cu un cuplu de vreo 60 de ani din Braşov care merge la Veneţia! Frumos. Aş scrie mai mult dar parcă mai degrabă aş mânca un sandviş.
